Miniștrii Apărării din Franța, Sébastien Lecornu, și Germania, Boris Pistorius, au lansat vineri prima fază a proiectului pentru viitorul sistem de tancuri de luptă, care le vor înlocui pe cele actuale la orizontul anului 2040.

Lecornu și Pistorius au oficializat la Paris acordul în vederea notificării contractelor până la sfârșitul anului către companiile implicate în faza 1A pentru fiecare dintre cei opt piloni în care a fost segmentat proiectul, la care ambele țări participă cu 50%, scrie El Periodico.

Potrivit ministrului francez, obiectivul este ca "în anii 2040" cele două "țări vecine, prietene și membre ale Uniunii Europene și NATO, să aibă un cadru pe deplin funcțional pentru cavaleria lor blindată". Noul tanc de luptă, care deocamdată nu are nume și este identificat prin acronimul MGCS (Main Ground Combat System) va înlocui francezul Leclerc și germanul Leopard, care vor rămâne active cel puțin câțiva ani după 2040 în timpul perioadei de tranziție.

Cei opt piloni în care a fost segmentat proiectul sunt platforma, armamentul clasic (inclusiv tunul), armamentul inovator (lasere, dispozitive antidrone, roboți de sol sau muniții controlate de la distanță), conectivitatea și "norul de luptă", elementele de simulare, senzorii, protecția activă și infrastructura asociată. Nu s-a făcut o estimare oficială a costului programului, care va depinde în mare măsură de specificațiile tehnologice care vor fi definite în fazele următoare, deși s-au vehiculat diverse cifre, precum 100.000 de milioane de euro.

Potrivit condițiilor definite inițial, acesta va fi pregătit pentru luptă, cu o rază de acțiune de până la 8.000 de metri; pentru observare până la 10 kilometri; și echipat cu un dispozitiv de protecție care include camuflaj activ, blindaj consolidat și măsuri de neutralizare pentru a face față amenințărilor aeriene și terestre.

Miniștrii au precizat foarte clar că deocamdată acesta este un program binațional, dar există și alte țări care și-au exprimat deja interesul, în special Italia (prin compania Leonardo), care are deja statut de observator. S-a vorbit și despre Țările de Jos și unele țări din Europa de Est. Surse din Departamentul francez al Apărării au precizat că includerea altor țări în proiectul bilateral s-ar putea face ca simpli clienți sau ca parteneri industriali.

Sursele au insistat că intenția pentru viitor este de a exporta MGCS, proiect care a luat naștere în 2012, la fel cum este planificat să se facă cu viitoarea aeronavă europeană de luptă (SCAF), în proiectul căreia care sunt implicate Franța, Germania și Spania, deși există întârzieri în ceea ce privește încheierea de contracte.

Pentru a evita incidentele diplomatice pentru exportul său în țări conflictuale (cum s-a întâmplat cu Eurofighter în Arabia Saudită), regulile stabilite prevăd, "cu excepții" care vor fi bine definite, că o țară membră a proiectului nu se va putea opune vânzării dacă mai este alta care vrea să-l comercializeze. Partenerii industriali principali ai proiectului sunt deocamdată francezii Nexter și germanii Kraus-Maffei Wegmann și Rheinmetall, asociați cu alte companii din cele două țări.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA